EDUCAȚIE COGNITIVĂ

Ce este educația cognitivă?

O abordare educațională bazată pe științele cognitive, care dezvoltă și antrenează capacitățile cognitive de care depind învățarea, gândirea și felul în care folosim informația.

Problema nu mai este lipsa accesului la informație, ci capacitatea de a funcționa într-o lume în care informația este omniprezentă, abundentă și în continuă schimbare.

Pagini din interiorul mapei Focus Plus

PROBLEMA EDUCAȚIEI TRADIȚIONALE

De ce nu e suficientă acumularea de informație

Educația tradițională se concentrează pe materie și conținut: accentul cade pe memorarea mecanică și pe reproducerea informației, confundând acumularea de cunoștințe cu învățarea reală.

După minimum doisprezece ani de școală, putem acumula o cantitate enormă de informație fără să fi fost învățați vreodată, în mod sistematic, să dezvoltăm capacitatea de a învăța.

În spatele oricărei învățări reale stă un sistem de capacități: atenția, memoria, viteza de procesare, flexibilitatea gândirii. Educația cognitivă dezvoltă intenționat exact aceste capacități.

Exerciții de atenție dintr-o mapă Focus Plus

O POVESTE FONDATOARE

Copiii pe care nimeni nu-i mai credea capabili

În anii de după cel de-Al Doilea Război Mondial, psihologul de origine română Reuven Feuerstein a ajuns să lucreze cu sute de copii supraviețuitori ai Holocaustului: orfani, traumatizați, complet analfabeți la 8-9 ani. Mulți experți spuneau că nu există viitor pentru ei.

Feuerstein a refuzat să accepte acest verdict și a petrecut șapte ani dezvoltând metode revoluționare, validate ulterior prin peste 2000 de studii și aplicate în mai mult de 80 de țări.

„Toate ființele umane sunt modificabile cognitiv, indiferent de vârstă, indiferent de originea lor.” El a dovedit că potențialul uman poate fi deblocat chiar și în cele mai extreme condiții.

Copii supraviețuitori ai celui de-Al Doilea Război Mondial, cu care a lucrat Reuven Feuerstein

ÎN ROMÂNIA

Educația cognitivă în România

Alexandru Bordea lucrează de peste două decenii cu principiile care astăzi îi definesc activitatea în educația cognitivă. Încă din 2002 a început să dezvolte programe și exerciții orientate spre felul în care oamenii învață, își folosesc atenția, memoria și strategiile de gândire.

Vezi Metoda InfoSpeed