Copiii nativi digitali

Lucrez cu copiii în domeniul învățării de peste douăzeci de ani. În toți acești ani, am avut privilegiul de a observa cum se schimbă copiii de la o generație la alta: nu doar în comportament, ci în felul în care gândesc, cum învață și în felul în care percep lumea.

Copiii cu care lucram la început erau născuți în anii ’90. Erau copii care trăiau încă într-o lume reală, stabilă, concretă. Își petreceau timpul afară, inventau jocuri, desenau, vorbeau între ei. Nu aveau telefoane mobile, nu aveau tablete, iar internetul era ceva ce doar adulții foloseau ocazional. Lumea lor era mai simplă, timpul curgea altfel. Își puteau păstra atenția, aveau răbdare și, când le dădeai o sarcină cognitivă, o abordau metodic, cu un ritm natural, fără grabă.

După doar două decenii, lucrez cu copii complet diferiți. Copii care s-au născut deja în mijlocul lumii digitale. Ei nu știu cum arată lumea fără ecrane. Nu au amintiri dintr-o copilărie fără internet. Nu au descoperit tehnologia pas cu pas, așa cum am făcut noi; s-au născut direct în ea.

Aceștia sunt copiii nativi digitali, prima generație din istorie născută într-o lume complet digitală. Ei trăiesc într-o realitate în care aproape totul are o versiune virtuală: jocurile, conversațiile, prieteniile, distracțiile, chiar și învățarea. Sunt permanent în contact cu imagini care se mișcă, sunete care se schimbă, stimuli care se succed fără oprire. Pentru ei, acest ritm este firesc. Acești copii au un ritm cognitiv complet diferit.

Pentru noi, adulții de astăzi, tranziția la lumea digitală a fost lentă și ușor de gestionat. Țin minte primul meu calculator. Ca să te conectezi la internet, trebuia să aștepți zgomotul acela al modemului, și apoi, în sfârșit, pagina care se încărca încet.

Apoi am avut telefon mobil. Doar să sun și să trimit mesaje. După câțiva ani, au apărut primele telefoane inteligente. Apoi rețelele sociale, la început simple, fără algoritmi, fără presiune, fără monetizare. Fiecare pas tehnologic a venit cu timp de adaptare între etape. Am avut timp să învățăm, să integrăm schimbările, să ne obișnuim cu tehnologia.

Copiii de astăzi nu mai au acest lux. Ei nu au trecut printr-o tranziție. Ei s-au născut direct în interiorul acestei lumi. Nu au avut un „înainte” cu care să compare. Pentru ei, internetul este la fel de firesc ca aerul.

Și generațiile anterioare au fost diferite unele de altele, dar diferențele erau culturale: alt mod de a te îmbrăca, alte gusturi muzicale, alt stil de viață. Acum, diferențele sunt fundamentale. Nu s-a schimbat doar ceea ce fac copiii, ci și cum se formează creierul lor. Mediul cognitiv în care se dezvoltă este complet diferit de cel în care am crescut noi.

De aceea, nu putem avea aceleași reguli, aceleași așteptări, aceleași metode. Comparațiile de tipul „pe vremea mea” pur și simplu nu mai au sens. Nu putem compara două lumi care funcționează după legi complet diferite. Când un părinte spune: „Eu la vârsta ta eram mult mai serios, mai atent, mai disciplinat”, nu realizează că vorbește dintr-o perspectivă care, pentru copilul de azi, nici măcar nu mai există.

Copiii nativi digitali nu au nevoie de critici, ci de ghizi. Nu de nostalgie, ci de prezență. Rolul nostru este să-i înțelegem, fără să cădem în capcana trecutului. Să-i ghidăm fără să-i comparăm constant cu noi și experiențele noastre, fără să judecăm lumea lor prin reperele copilăriei noastre.

De Alexandru Bordea