Ce se întâmplă în creierul copilului când ecranele apar prea devreme

În ultimii ani, ecranele au devenit o parte firească din viața copiilor încă de la vârste foarte mici. Telefonul sau tableta apar la masă, în mașină, înainte de culcare sau în momentele în care părintele are nevoie de câteva minute de liniște. Pentru că sunt atât de prezente și atât de ușor de folosit, rareori ne mai întrebăm ce efect poate avea această expunere asupra unui creier aflat în plină dezvoltare.

Iar aici este problema: unele dintre cele mai importante efecte nu se văd imediat.

Avem în față prima generație de copii care s-a născut direct în lumea digitală. Nu au descoperit ecranul la 5 ani, la 7 ani, la 20 de ani ca noi. L-au avut în față de la câteva luni. Au crescut cu degetul pe sticlă înainte să fi învățat să meargă. Creierul lor s-a format, în cele mai critice ferestre de dezvoltare, nu prin explorarea lumii reale, ci cu YouTube, Cocomelon și, mai grav, cu conținut complet nepotrivit vârstei lor.

Aceste ferestre de dezvoltare se referă la o perioadă limitată de timp în care copilul este mult mai deschis și pregătit să dezvolte o anumită abilitate. După ce fereastra s-a închis, dezvoltarea este încă posibilă, dar devine extrem de dificilă.

Iată câteva din aceste ferestre:

Limbajul, între 0 și 7 ani. În această perioadă se formează baza pentru sunete, gramatică, vocabular, înțelegere. Un copil expus la limbaj bogat, la conversații reale, la povești spuse cu voce tare, dezvoltă o capacitate pe care nu o mai poate dezvolta după. Știm asta din cazuri tragice: copii crescuți în izolare totală care, după 7 ani, nu au mai putut dobândi niciodată limbajul complet. Oricât de mult s-a lucrat cu ei.

Procesarea vizuală, între 0 și 8 ani. Creierul învață în această perioadă să citească rapid spațiul vizual: să urmărească, să filtreze, să proceseze ce e important. Această abilitate stă la baza citirii, a matematicii, a orientării în orice sarcină școlară.

Atenția susținută, între 3 și 7 ani. În această perioadă se construiesc bazele concentrării, răbdării, capacității de a asculta, de a termina o sarcină și de a rezista distragerilor. De aceea experiențele repetitive, jocurile care cer focus, cititul, conversațiile, activitățile fără suprastimulare și timpul petrecut în lumea reală au un impact atât de mare în acești ani.

Memoria de lucru, între 3 și 12 ani. Capacitatea de a ține informația activă în minte. Fundamentul oricărei învățări complexe. Când un copil ascultă explicația profesorului și în același timp trebuie să o conecteze cu ce a învățat ieri, asta e memoria de lucru. Când rezolvă o problemă de matematică cu mai mulți pași și nu pierde firul, asta e memoria de lucru. Un copil cu memorie de lucru bine dezvoltată poate compensa multe alte lipsuri.

Ce se întâmplă când toate aceste ferestre de dezvoltare sunt ocupate de un ecran?

Abilitățile care ar fi trebuit să se formeze în acea perioadă nu se mai formează. Nu complet. Fereastra se închide cu un gol înăuntru. Iar acel gol nu dispare, ci se vede mai târziu, la grădiniță, la școală, în felul în care copilul interacționează cu lumea din jurul lui. Nu e prezent. Se uită prin tine, nu la tine. Nu știe să se joace singur fără un dispozitiv în față. Are dificultăți în conversație.

Există deja un termen pentru ce descriu eu aici. Se numește autism virtual.

Nu e același lucru cu autismul clasic. Dar simptomele sunt similare: izolare în lumea proprie, dificultăți de comunicare reală, răspuns emoțional atipic, incapacitate de a procesa lumea fără stimulare artificială. Toate cauzate de expunerea la ecrane de la vârste mici.

Problema e că nu vom ști amploarea reală a acestui fenomen încă 10-15 ani. Când acești copii vor fi adolescenți. Când vor trebui să funcționeze în lumea reală: să învețe, să muncească, să ia decizii. Primul val al acestei generații intră acum în școală. Și vom începe să vedem tot mai mult efectele.

Autismul virtual nu apare peste noapte. Se instalează încet. 20 de minute pe tabletă ca să mănânce. O oră pe YouTube ca să stea liniștit în mașină. Un episod de Cocomelon ca să adoarmă. Încă un pic înainte să plece la grădiniță sau la școală. Câte puțin, în fiecare zi, până când începi să observi că ceva nu este în regulă.

Autismul virtual este creat de mediul în care crește copilul, de orele petrecute în fața unui ecran în anii în care creierul lui este cel mai vulnerabil și receptiv. Dar toate acestea pot fi prevenite: luați ecranele din mâna copiilor sub 3 ani! Iar după această vârstă, dacă le introduceți, faceți-o cu foarte multă atenție, limite clare și cât mai multe activități reale: joacă, conversații, citit, explorare, sport.

Dacă crezi că cineva din jurul tău ar trebui să știe asta, distribuie acest articol. Toată lumea știe că ecranele sunt rele. Dar puțini știu cât de problematice și permanente pot fi consecințele.

De Alexandru Bordea